Fără sens.

tumblr_mhrv8j6yqS1qjo4s0o1_500

Am realizat că de cele mai multe ori doar dragostea ne ţine pe picioare de la o zi la alta. Că e suficientă o îmbrăţişare de la persoana pe care o iubeşti ca să îţi ia măcar pentru o clipă toată durerea care ţi se răsfrânge pe suflet. Mi-am dat seama că zâmbetul pe care ţi-l oferă un străin îţi luminează pur şi simplu inima. Mi-am dat seama că timpul nu ne ia nimic, dimpotrivă ne oferă mai multe; Într-un fel, amuzant şi copilăresc aş spune, considerăm că orgoliul ne poate oferi mai multă “fericire” decât avem în momentul de faţă, că el ne face mai puternici, că el păstrează intact eul nostru, fără să conştientizăm că singurul lucru pe care ni-l oferă orgoliul este fericirea de moment şi suferinţa pe termen lung. Nu ne dăm seama că ne mănâncă din suflet, din personalitate, ne roade pe dinauntru, până ne lasă complet seci. Ne dorim prea mult să nu fim răniţi,  ne ascundem în spatele unor măşti şi ne consolăm cu idea că daca stăm bine ascunşi nimic nu ne poate atinge. Ne considerăm invincibil, nemuritori. Să deschidem bine ochii, să acceptăm că moartea e pedeapsa pe care o ispăşim cu toţii. Poate azi; poate  mâine. Poate peste 10 ani. Nu faptul că rămânem drepţi pe câmpul de luptă ne face puternici; fiecare rană pe care o avem, fiecare cicatrice ne va aminti că suntem luptători, că putem, că dacă e ceva capabil să ne doboare vom reuşi să ne ridicăm. Asta ne face să mergem mai departe, aste ne ţine în viată; aşa supravieţuim. Prin iubire; prin suferinţă.

About these ads

One thought on “Fără sens.

  1. Suferinta ne aduce uneori in pragul disperarii. Insa este necesar doar sa vedem in cel de langa noi sprijinul necesar pentru a depasi obstacolul, este necesar doar de putina dragoste manifestata intr-un mod unic…Dragostea da viata.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s